În timp, numeroase alte curente psihologice au adoptat idei si practici similare, chiar identice cu cele ale psihologiei adleriene, fãrã a le mentiona originea. Abordãrile acestea includ: - lucrul terapeutic fãcut cu familiile de Minuchin si Haley; abordarea existentialistã a lui Frankl, May, Yalom si Sartre (Frankl si May au studiat cu Adler);- psihologia eului, a lui Kohut si Basch; - terapia cognitivã a lui Ellis si Beck (Ellis încã predã cursuri la Adler School of Professional Psychology, Chicago);- teoria relatiilor obiectuale a lui Kernberg; - "scolile culturale" ale lui Fromm, Horney si Sullivan; siperspectivele integrativ/constructiviste ale lui Guidano si Liotti, Mahoney, Safran si Watchel. Prezentarea aceasta doreste sã sugereze cã teoria si sistemul lui Adler oferã studentilor si practicienilor mai mult decât importanta istoricã.Aflând principiile psihologiei adleriene, puteti integra diverse alte sisteme psihologice mai usor. Rolul teoriei
Teoria este ca o pereche de ochelari, ca lentilele pe care le folosim pentru a ne clarifica viziunea asupra lumii. Lentilele vi se pot potrivi sau nu; cheia este a gãsi lentilele care se potrivesc cu pãrerile dvs. personale. Dacã vi se potrivesc, minunat! Dacã nu, este întelept a cãuta altã pereche. Pentru colectionarii de tehnici: Putine lucruri sunt mai practice ca o teorie bunã. Alte curente majore
Psihologia individualã se suprapune peste majoritatea teoriilor. Psihologia cognitivã, comportamental cognitivã si rational emotiv comportamentalã
Pãrintii abordãrii cognitiviste sunt considerati a fi George Kelly si Aaron Beck (continuator al lui Albert Ellis). Iatã pãrerile lui Adler si Kelly despre esenta personalitãtii:
~ George Kelly ~"Copilul îsi construieste întreaga lui viatã, pe care am numit-o concret stil al vietii, când el nu are nici limbaj adecvat si nici concepte adecvate. Când el creste din acest punct de vedere [al stilului de viatã], creste într-o miscare care nu a fost formulatã niciodatã în cuvinte si, astfel, este inaccesibilã criticii, si deasemenea feritã din calea criticii experientei." Alfred Adler despre stilul vietii, 1933"Caracteristicile superordonate permeabile ale sistemului sãu pot sã nu fie verbalizate, ele pot fi mai mult "vegetative" decât "spirituale", sau ele pot fi privite ca ceea ce Adler ar fi numit un 'stil al vietii'." George Kelly despre constructele personale fundamentale, 1955Astfel, metodele de lucru pentru evaluare si psihoterapie ale celor douã orientãri sunt foarte asemãnãtoare. Teichman, M. (1971). Antithetical apperception of family members of neurotics, Journal of Individual Psychology, 27, 73-75.Grigorescu, V. (1998). Life Style Inventory validation through its comparison to the Role Construct Repertory Test, Adler School of Professional Psychology, Toronto, Ontario.
~ Albert Ellis ~Instructor la Adler School of Professional Psychology, Chicago, co-editor al Journal of Individual Psychology, fondatorul abordãrii rational-emotiv-comportamentale. Puncte comune ale celor douã abordãri:Convingerile pe care persoana si le foloseste defavorabil, numite de adlerieni "idei care interfereazã cu cresterea", Ellis le numeste "convingeri sau atitudini irationale"; Amândouã acceptã notiunea dupã care emotiile sunt, de fapt, influentate de gândire si cã oamenii, controlându-si gândirea, îsi pot crea si controla emotiile;Ambele sunt de acord cã nu suntem victimele emotiilor noastre, ci creatorii lor; În psihoterapie, ele:Au pozitii similare despre motivatia neconstientã; Confruntã clientii cu ideile lor irationale (idei care interfereazã cu cresterea sau fraze internalizate);Insistã asupra actiunii; Încurajeazã constant clientii sã îsi asume responsabilitatea pentru directionarea vietii spre canale mai pozitive;O diferentã importantã între cele douã curente: Adler scrie: "Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului de comuniune socialã a pacientului"Terapeutul rational-emotiv ar prefera sã spunã: "Majoritatea eforturilor mele sunt devotate cresterii interesului spre sine al pacientului"
~ Aaron Beck ~ - sectiune în lucru -
Psihanaliza si psihologia analiticã
"Contrar asemãnãrilor obisnuite, nici Adler si nici Jung nu sunt un "derivat psihanalitic" si sistemele lor nu sunt doar distorsiuni ale psihanalizei. Ambii au avut ideile lor înainte de a-l întâlni pe Freud, au colaborat cu el în timp ce îsi mentineau independenta si, dupã ce l-au pãrãsit, au dezvoltat sisteme fundamental diferite de psihanalizã, si deasemenea diferite fundamental unul de altul. [...] Adler este preocupat de domeniul Menschenkenntnis, adicã de cunoasterea concretã, practicã a omului. Psihologia individualã este primul sistem înregistrat, unificat, complet al Menschenkenntnis, un sistem îndeajuns de vast pentru a cuprinde si lumea nevrozelor, psihozelor si comportamentului criminal."Ellenberger, H. F. (1970) The Discovery of the Unconscious, Basic Books. Tot ceea ce psihologia adlerianã are în comun cu teoria psihanaliticã este importanta acordatã copilãriei, în formarea personalitãtii individului. Restul conceptelor si practicii diferã fundamental.Multe concepte din psihanalizã au fost initial dezvoltate de Adler (când era încã membru si Presedinte al Societatii Psihanalitice din Viena) si preluate ulterior de Freud, precum: tendinta de asigurare (Adler) - preluatã ca mecanism de apãrare (Freud, 1921);inversiunea impulsului în opusul lui (Adler, 1908) - preluatã ca formatiune reactionalã si sublimare (Freud, 1915) când acestea inverseazã impulsul; figura conducãtoare principalã (Adler, 1912) - preluatã ca idealul Eu-lui (Freud, 1914);agresiunea ca finalitate a planului de viatã (Adler) - preluatã ca instinct al mortii (Freud, 1920) protestul masculin (Adler) - preluat ca frica de castrare sau invidia posesiei penisului (Freud)sentimentul de comuniune socialã (Adler) - preluat ca Supraeu (Freud) Mai târziu, la intrarea ideilor adleriene în Statele Unite (anii '20) gruparea psihanaliticã de acolo le-a considerat anti-psihanalitice. De fapt sunt fndamental diferite, chiar complementare.
Urmeazã o sintezã fãcutã de Henry F. Ellenberger (autor ne-adlerian), despre acea perioadã:
Freud
Adler
Pesimism filosofic.
Optimism filosofic.
Individul este divizat împotriva lui însusi.
Indivizibilitate esentialã, fundamentalã a individului.
Orientare predominant cauzalistã.
Orientare predominant teleologicã.
Eul este oprimat de Supraeu si amenintat de civilizatie.
Individul tinde sã actioneze agresiv fatã de comunitate.
Apãrãri ale Eului. Acting out-ul poate surveni când apãrãrile nu sunt destul de puternice.
Stiluri de agresiune ale individului împotriva altor oameni. "Baricade" atunci când agresiunea activã a esuat.
Sugarul are un sentiment de omnipotentã (împlinirea halucinatorie a dorintelor).
Copilul are un sentiment de inferioritate (relatia celui mic fatã de cei mari).
Importanta de bazã a libidoului, fixatiile si regresiile sale.
Multe aspecte ale comportamentului sexual uman au un sens simbolic în relatie cu strãduinta spre superioritate.
Sublinierea relatiilor obiectuale de forma cathexisului libidoului si sentimentului agresiv.
Conceptul "antagonistului" (Gegenspieler).
Sublinierea relatiei cu tata si mama, si complexul lui Oedip.
Sublinierea relatiei cu fratii si surorile, si situatia din reteaua copiilor din familie.
Femeia are un sentiment de inferioritate deoarece nu are penis ("invidia penisului").
Bãrbatul are un sentiment de inferioritate deoarece potenta sa este mai limitatã decât a femeii.
Nevroza este un efect inevitabil al civilizatiei si aproape inerent conditiei umane.
Nevroza este rezultatul luptei individului împotriva civilizatiei.
Dupã Primul Rãzboi Mondial, Freud era de pãrere cã toti oamenii au instinctul mortii.
Dupã Primul Rãzboi Mondial, Adler era de pãrere cã ne trebuie mai mult sentiment de comuniune socialã.
În terapia psihanaliticã clientul stã lungit pe canapea.
În psihoterapia adlerianã clientul stã pe scaun, în fata terapeutului.
În prezent diferentele dintre aceste curente, teorie si practicã, sunt numeroase, mai rafinate si mai complexe. Neo-freudienii
"Neo-freudieni" reprezentativi: Franz Alexander, Thomas M. French, Erich Fromm, Frieda Fromm-Reichmann, Karen Horney, Abram Kardiner, Patrick Mullahy, Harry Stack Sullivan si Clara Thompson. Pozitia lor subliniazã factorii sociali mai mult decât cei biologici, sinele în locul id-ului si supraeului, strãduinta pentru auto-actualizare în locul insticntului sexual si situatia prezentã mai mult decât experientele timpurii.Asemãnãrile cu ideile lui Adler au fost notate în literaturã, de-a lungul timpului. Harry Stack Sullivan (1931) scria cã "procesul terapiei constã în adâncirea si lãrgirea interesului pentru relatiile interpersonale."Karen Horney (1951) a respins pesimismul lui Freud, "neîncrederea lui în bunãtatea umanã si dezvoltarea umanã", în favoarea perspectivei adleriene dupã care persoana poate creste si poate "deveni o fiintã umanã decentã". Walter T. James scria despre asemãnãrile dintre Karen Horney, Erich Fromm si Adler: "Majoritatea materialului de Horney si Fromm este îndatorat lui Adler pentru ascutita sa întelegere a realei influente a mediului total asupra personalitãtii. ... Anumite concluzii ale lui Adler sunt pãrti indispensabile ale psihologiilor sociale propuse de Horney si Fromm."Horney are atâtea similaritãti cu Adler în scrierile sale, încât o recenzie anunta cum Karen Horney tocmai a scris o nouã carte de Alfred Adler. De fapt Fritz Wittels (1939) a propus ca neo-freudienii sã fie numiti mai corect "neo-adlerieni", iar un studiu de Heinz Ansbacher (1952) sugereazã cã numerosi freudieni traditionali concurã.
Existentialistii si umanistii
Cea mai mare asemãnare între existentialisti si adlerieni este aceea dupã care omul, pentru a-si depãsi limitãrile foarte clare (angoasa legatã de inevitabilitatea mortii la existentialisti, si sentimentul de inferioritate la adlerieni), trebuie sã se transceadã. Dupã Martin Heidegger, omul se transcede prin participare activã la lumea sa, prin interactiune cu altii, si printr-o transcedere a timpului preocupându-se de viitor. La Adler omologul este sentimentul de comuniune socialã, atitudinea îndreptatã spre folosul celorlalti, spre o societate viitoare idealã.Psihoterapia existentialistã ajunge la aceeasi concluzie despre natura nevrozei ca si Adler. Hanna Colm: "Analistul existentialist ... a simtit cã omul nu se poate împlini numai printr-o integrare lãuntricã cu sine însusi, ci trebuie sã trãiascã o integrare lãuntricã între sine si celãlalt. ... Nevroza este rezultatul unui sine centrat pe sine de a întâlni un alt sine."Victor Frankl, Abraham Maslow si Rollo May au studiat cu Adler. Fiecare îsi aduce omagiul lui Alder. Maslow a publicat cinci articole în jurnale adleriene, în 35 de ani."Ceea ce urmãreste individul sã devinã determinã ce îsi aminteste el din acest a fost. În acest sens viitorul determinã trecutul." Rollo May Adler era de pãrere cã fiecare persoanã urmãreste un scop, se miscã în viatã spre realizarea acestui scop, ajutându-se si de memorie, care îi selecteazã numai amintirile care ajutã la miscarea spre scop."Tendinta noastrã vesticã a fost sã credem cã întelegerea vine dupã tehnicã; dacã avem tehnica potrivitã, putem penetra ghicitoarea pacientului. ... Abordarea existentialistã sustine exact opusul - tehnica vine dupã întelegere. Sarcina si responsabilitatea centralã a terapeutului este a cãuta a-l întelege pe pacient ca fiintã si ca pe o fiintã în lume. ... Aceasta nu derogã tehnica disciplinatã. O pune în cadru mai larg." Rollo May, 1983Alfred Adler le spunea mereu studentilor sãi sã facã ipoteze despre pacient si apoi, pe mãsurã ce aflau informatii noi, sã aibã curajul sã renunte la ele dacã nu se potrivesc.
Notã pentru Europa si România
Europa a rãmas cu imaginea înghetatã a unui Adler "european". Multi practicieni (si profesori universitari) încã explicã studentilor la psihologie o versiune acum inexistentã a gândirii lui Alfred Adler. Despre psihologia individualã din prezent, dezvoltatã în special pe continentul nord-american, nu se stie nimic.Europa încã viseazã la stele, în timp ce altii ajung pe Lunã, pe Marte... Poate cã declinul psihanalizei (ca terapie) din Statele Unite ar putea da de gândit. În universitãti am întâlnit o atitudine anti-Freud, uneori exageratã. Pesimismul gândirii lui Freud, cauzalismul absolut si sexualizarea omniprezentã, combinate cu terapia lungã si costisitoare, nu sunt solutii care sã reziste vremurilor."Una dintre ironiile stranii ale istoriei este aceea cã nu existã limite la întelegerea gresitã si distorsiunea teoriilor." Erich Fromm, 1961De acord. Iatã si un exemplu elocvent: "Adler aici, ca întotdeauna, nu poate privi în spatele determinãrilor cu scop si rationale ale comportamentului uman; [...] el rãmâne mereu la suprafatã si nu descinde niciodatã în abisul impulsurilor irationale, precum o face Freud."Erich Fromm, 1941
Prezent si viitor
Pe mãsurã ce integrarea psihoterapiilor ia amploare (în Statele Unite ale Americii), sistemul lui Adler este recunoscut si mai mult. Psihologia adlerianã oferã o bazã pentru integrarea multor sisteme si strategii variate de psihoterapie si consiliere.
